Chartare Interact Club Tîrgu Mureș Maris

Posted on: January 15th, 2018 by admin No Comments

Luna decembrie a fost cu adevărat magică!

Și spunem asta pentru ca am putut ura un călduros “Bun venit” în familia Rotary, noului Interact Club Tîrgu Mureș Maris, a cărui ceremonie oficială de chartare a avut loc duminică, 17 decembrie 2017, la Palatul Culturii din Tîrgu Mureș.

Despre ei, vă putem spune că sunt un grup de tineri entuziaști, energici, cu foarte multe idei și, cel mai important, uniți de dorința de a face bine, de a ajuta la dezvoltarea comunității din care fac parte și de a se dezvolta personal. Îi veți vedea des, veți auzi de ei din ce în ce mai mult și veți putea observa impactul proiectelor pe care le vor desfășura în comunitatea tîrgumureșeană!

Suntem mândri de tinerii noștri și suntem convinși că împreună vom reuși să clădim lumea frumoasă în care ne dorim să trăim cu toții!